Dragostea

Dragostea este… s-a spus totul despre ea. Dacă aş cataloga toate definiţiile care i s-au dat, în toate formele posibile, probabil că 1000 de pagini nu ar fi suficiente doar pentru a le înşirui una după alta, în ordine alfabetică şi cu un număr de înregistrare pentru a nu le pierde în propria lor vastitate. Cine vrea să se apuce de aşa ceva, trebuie că prin vene îi curge ceva sânge sisific. Eu unul nu doresc să devin următorul erou al dragostei (câţi vor fi fiind în corpul cozii; şi câţi vor fi alcătuind numărul ei neştiut de nimeni?) şi să fiu cuantificat ca atare într-o nouă definiţie pe care cel ce-şi va fi asumat sângele sisific o va trece după ultima, în ordinea pe care alţii înaintea lui – căci sisifii nu sunt unul – au stabilit-o. Asta ar fi prea mult pentru mine şi nu mi-ar face niciun bine; celebritatea – cum să-i spun? – agapică mă lasă rece şi nu-mi dă nicio satisfacţie. A fi vedetă pentru dragoste este artă pentru artă şi ustensilitate fără ustensile. Teleologie fără telos. Viaţă fără pulsaţie. De ce? Pentru că, mă gândesc, dragostea pentru dragoste, eroizarea cuiva în numele dragostei pure, este, şi repet: mă gândesc, din start menită a împietri în buchia vreunei definiţii – moarte, ea însăşi din capul locului, fiindcă ce pedant care defineşte totul în calea lui ştie cu adevărat ce înseamnă dragostea non-livrescă? – însăşi esenţa ei incompatibilă cu scrierea (copierea fiinţei ei irepetabile în infinite copii repetabile). Niciunul, şi asta mă face să mă îndoiesc de eficacitatea explicativă a unei asemenea definiţii. Ce ar putea să încapă într-o astfel de definiţie? Numai banalităţi şi platitudini – niciuna mai răsărită, în contextul ei, decât oricare dintre genialele versuri shakesperiene citite şi citate necontenit până ce şi ultima picătură de sens le-a fost stoarsă din ele. Dragostea: metaforă erodată; o broască a cheii mai cu sentiment, dar cu aceleaşi rotiţe comune care-şi fac treaba conducându-i pe cei prinşi în mrejele ei diluate pe drumul firesc al înmulţirii, fireşte, al cheilor de broască sau broaştelor de chei / cheie – căci nu mi-a fost clar niciodată cum sună o metaforă tocită la plural: de două ori mai tocită? De aceea nu sunt de acord cu un asemenea demers „ştiinţific”; dragostea, chiar dacă are de-a face cu un tip de cunoaştere, senzorială, aşa cum este numită ea în anumite cercuri fără prea mari afinităţi, senzoriale, cu dragostea pe care o categorisesc în fel şi chip, nu este cunoaştere, nu vorbeşte despre cunoaştere şi nici nu transmite cunoştinţe. Ştiinţificitatea dragostei este un fel de falsifiabilitate proppiană, dar pusă în termeni falşi; falsul falsului care dovedeşte natura falsă a falsului. Atât şi nimic mai mult. Mai mult decât atât, orice discurs ştiinţific, definibil într-un fel sau altul prin însăşi natura lui (pe care, mă tem, noi i-am dat-o), suferă de un anumit grad de inflexibilitate, pe care dragostea n-o are în genele ei fundamentale şi de care nu poate suferi. Dragostea este în esenţă o anti-ştiinţă, şi asta cu atât mai mult cu cât se bazează pe cunoaşterea senzorială, care-i mult mai complexă decât pare la prima vedere; căci senzoriumul ce-o alcătuieşte cognitiv (vorbesc despre cogniţia senzorială, lucru, de exemplu, total necunoscut vechilor greci şi în aceeaşi măsură fără sens pentru ei) este şi psihic (afectiv), şi fiziologic sau somatic (chimic), dacă vrem ca dragostea să rămână în continuare agapică, deci elină, deci, pentru anti-justificarea de care am nevoie, „ştiinţifică”. Fără îndoială că dragostea este o anti-ştiinţă, aşa cum am arătat deja (sau am încercat să arăt), dar este o anti-ştiinţă ştiinţifică; şi tocmai din acest motiv nu suportă definirea ca act categorisiv, pentru că epistema ei nu are de-a face cu mintea sau cu inima, cu lucrurile ideale sau cu cele sensibile, ci în exclusivitate cu cogniţia senzorială în modul căruia se manifestă. Ştiinţificitatea acestei anti-ştiinţe constă de fapt în refuzul ei sistemic de a fi definită; şi exact această sistemicitate a refuzului îi asigură comprehensibilitatea în rândul celor ce-o studiază temeinic şi logicitatea fiecărei manifestări a ei printre viitorii specialişti în ea.